Sapunul de toaleta, asa cum il cunoastem, este o inventie a secolului 19, dar sapunul in sine a fost folosit in scopuri medicale si in industria textila de mai bine de 5000 de ani. Dovada o reprezinta o serie de recipiente ceramice din anul 2800 i.C. Inscriptiile gasite pe aceste recipiente atesta faptul ca sapunul era obtinut din grasimi fierte cu cenusa, insa acesta nu era folosit neaparat pentru spalatul corpului, ci pentru spalarea lanii folosite in industria textila.

Un papirus din anul 1500 i.C. face referire la sapunul folosit in scop medicinal in tratarea bolilor de piele. Astfel, grasimi animale si vegetale erau amestecate cu saruri alcaline pentru a rezulta o substanta folosita pe atunci pentru spalarea si tratarea ranilor.

Odata cu construirea apeductelor, baia a devenit foarte populara in vremea Imperiului Roman, cu toate ca, se pare, pe atunci oamenii isi curatau corpul frecandu-l cu nisip. Ritualul de exfoliere era urmat de bai aromate si masaje cu uleiuri parfumate. Esentele erau adaugate in apa de baie in scopuri dezinfectante iar in lotiuni din considerente estetice.

Stim ca denumirea „lavanda” provine din cuvantul latin „lavare”, care inseamna „a spala” insa „lavare” este posibil sa fi fost, la origine, un termen medical ce insemna curatarea ranilor. Astfel, in timp ce lavanda era adaugata in apa pentru mentinerea igienei in baile publice, folosirea acesteia in sapun era determinata cel mai probabil de considerente medicale.

Oricare ar fi fost scopul principal al sapunului, cert este ca acesta era foarte popular in Imperiu. O intreaga fabrica de sapun a fost descoperita in ruinele orasului Pompeii, distrus de eruptia vulcanului Vezuviu in anul 79 d.C. Nu se stie cu certitudine daca fabrica aproviziona medicii si farmaciile sau fabricile de textile, insa este o dovada clara a faptului ca sapunul a fost folosit de milenii.

Faimosul medic grec Galen recomanda spalatul cu sapun ca masura preventiva in anumite boli, in special cele de piele. Astfel, este important sa retinem faptul ca in trecut sapunul nu a fost folosit pentru infrumusetarea pielii sau stralucirea parului si nici pentru mirosul pe care il lasa pe piele. Aceste atribute de ordin estetic le aveau, cum am spus, baile aromate si lotiunile de corp, sapunul fiind folosit exclusiv in scopuri medicale si igienice.

Acum nu mai stie nimeni adevaratul motiv: imbaierea a cazut in desuetudine sau molima ce a lovit necrutatoare, dar cu sute de ani in urma baile publice au fost inchise, folosirea acestora fiind asociata cu raspandirea alarmanta a Mortii Negre. Odata insa cu inchiderea bailor publice, spalatul si imbaiatul au devenit obiceiuri exclusiviste de care numai bogatii de puteau bucura, iar sapunul a ramas din nou important doar in activitatea farmaciilor si a atelierelor de textile.

Secolul 19 a adus insa schimbari in productia de sapun: noul proces de productie folosind hidroxid de sodiu a dus la fabricarea unui nou tip de sapun, sapunul solid, in comparatie cu sapunul mai degraba lichid ce fusese folosit pana atunci. Beneficiile au fost notabile, sapunul solid fiind mult mai usor de depozitat si de transportat, insa noul proces a constituit o schimbare majora si din alt punct de vedere: sapunul a devenit mai usor de facut si implicit mai ieftin, astfel el fiind mai accesibil si mai popular.

„Saponificare” este un alt cuvant de origine latina, ce provine de la Dealul Sapo pe care legenda il plaseaza langa Tibru, un loc unde se faceau sacrificii animale. Femeile care spalau rufele in raul ce curgea la poalele dealului au constatat cu uimire ca acestea se spalau mai usor si mai bine in perioadele in care erau viituri. In realitate, grasimea animala impreuna cu cenusa ramasa in urma arderii formau un adevarat sapun natural care era adus la vale de apa de ploaie ce spala dealul.

Grasimile animale

Cele mai ieftine sapunuri sunt produse adiacente industriei carnii. Exista insa un mare numar de motive pentru care sapunurile vegetale sunt de preferat celor ce contin grasimi animale, printre care si acela ca toxinele, inclusiv hormonii sintetici folositi pentru cresterea animalelor, tind sa se acumuleze in tesuturile grase. Daca acesta nu este un argument suficient, atunci cu siguranta studiile ce arata ca grasimile animale au tendinta de a obtura porii, sunt. Chiar si in urma cu mai multe secole, sapunurile facute din uleiuri vegetale cum este cel de Castilia, erau privite ca fiind superioare celor facute din grasimi animale.

Grasimea animala, pentru a putea fi folosita, trebuia purificata, asta insemnand gatirea (tratamentul termic) si parfumarea. Carnea trebuia separata de grasime si asta se facea prin incalzire pana carnea se gatea, apoi era inlaturata. Uneori trebuia adaugata apa pentru a absorbi impuritatile. Apoi „supa” trebuia racita incet, pentru ca grasimea sa se separe si sa se ridice la suprafata in timp ce particulele mai grele trebuiau sa ramana in partea de jos. Apoi grasimea era colectata. Daca in continuare avea impuritati, procesul trebuia luat de la capat.

Uleiurile vegetale

In Spania exista o traditie a sapunului fin, numit sapun de Castilia dupa locul unde acesta era produs. Acest sapun era produs in principal din ulei de masline. Sapunurile din zilele noastre pot contine aproape orice ulei vegetal la care ne putem gandi: ulei de cocos, uneori numit si unt de cocos, care aduce sapunului spuma pufoasa, ulei de migdale dulci, avocado, jojoba, palmier si unt de shea.

Lesia

Asa cum banuiti, aceasta se obtinea adaugand apa peste cenusa. Diferite tipuri de lemn sau materiale organice puteau da culori diferite ale produsului finit. Cea mai buna apa era apa de ploaie sau apa de izvor. Concentratia solutiei trebuia sa fie cea ideala, altfel rezultatul nu era cel scontat. Testele pentru a verifica pH-ul lesiei includeau oua sau cartofi puse in lichid. Daca acestea pluteau, probabil ca lesia era numai buna de folosit. Toate acestea insa dadeau un sapun destul de moale.

Soda caustica

Hidroxidul de sodiu este o substanta chimica ce necesita precautii speciale la manevrare: manusi de cauciuc si ochelari de protectie. El a fost prezentat in secolul 19 de un chimist francez numit Nicolas Leblanc (1742-1806) si imbunatatit de un chimist belgian, Ernest Solvay (1836-1922), fapt care a schimbat pentru totdeauna natura sapunului si a avut un impact major asupra industriei. Rezultatul a fost un sapun tare, usor de depozitat si transportat. Productia de sapun s-a mutat din ferme in altelierele industriale ce au realizat profituri uriase prin transformarea grasimilor animale in „prajiturele” foarte comerciale usor de produs si de vandut.

Alte ingrediente

Asa cum oricine poate banui, sapunul poate contine o mare multime de ingrediente: stabilizatori chimici, conservanti, arome, vitamine, alge, malai, fulgi de ovaz, spume, aloe, coloranti, lapte, fructe, legume, uleiuri exotice, ceruri, ierburi si flori.Fiecare ingredient in parte modifica chimia bucatii de sapun si are in final impact asupra mediului inconjurator.

Sapun vs. detergent

Detergentul este o imitatie sintetica a sapunului, cu alte cuvinte un agent de spalare facut din chimicale. Detergentii au aparut in Germania in 1916. Acestia nu sunt doar „imitatii de sapun”; detergentii sunt diferiti de sapunuri prin faptul ca nu se combina cu sarurile minerale din apa. Spre deosebire de sapunurile adevarate, detergentii functioneaza si in apa rece sau chiar in apa sarata. Sapunul si detergentii au capacitati similare de emulsifiere a grasimilor si uleiurilor si de indepartare a mizeriei dar, in rest sunt complet diferiti datorita prezentei surfactantilor si aditivilor (cum sunt agentii de inalbire). Lista chimicalelor folosite la producerea detergentilor este una care iti ridica cu usurinta parul in cap.

Incepand cu anii 1960 s-a constatat ca este mult mai multa spuma pe rauri iar statiile de tratament si epurare a apei intampinau deja o serie de probleme deoarece anumiti compusi chimici nu erau complet dezintegrati de catre bacteriile prezente in mod natural in apa. S-au incercat diferite variante pentru corectie insa lucrurile mergeau din rau in mai rau. Una peste alta, s-a luat decizia de a folosi enzime proteolitice pentru a usura degradarea materialelor greu „bio-degradabile”. Implicatiile acestui fapt sunt aproape de necuprins.

Incheiere

Este aproape imposibil sa acoperi varietatea si multitudinea implicatiilor ce decurg din cele de mai sus. Mi-ar place insa ca cititorii constienti sa se aseze o clipa sa reflecteze asupra multelor produse pe care le folosesc zilnic: sapun lichid, sapun solid, sampon, detergent de vase lichid sau solid, detergenti de rufe si alte produse „speciale” de curatare, care toate, fara exceptie, au un impact major asupra sanatatii si a mediului inconjurator.