Primul articol
Cum sa va spun ce e in sufletul meu cand vad ca lucrurile pe care le fac cu drag sunt apreciate de altii? Nu stiu daca se poate exprima in cuvinte ceea ce simt sau poate nu am eu cuvinte suficiente.
Oricum, multumesc!
Săpun natural pentru Sărbători
– 26 NOVEMBER, 2015
Vreţi un Crăciun cât mai natural? Deveanca Laura Onişor propune pentru aceste Sărbători săpunul fabricat “la rece”, cu esenţe calde potrivite anotimpului: scortişoară, portocale şi miere. Pentru cadouri, tânăra vine cu mai multe propuneri tentante şi foarte bine aromate. Nu doar că arată bine şi miros delicios, dar săpunurile făcute la rece sunt un dar şi pentru pielea agresată de sezonul rece.
Laura Onişor lucrează într-o cameră micuţă din casă, un loc pe care l-a transformat într-un adevărat atelier de creaţie. Ne arată un săpun care are culoarea caldă a ciocolatei albe: „Aşa arată săpunul preparat la rece din ingrediente naturale, care face bine pielii şi sufletului. Pentru el am folosit ulei esenţial de lavandă, dar are în compoziţie ulei de măsline care hrăneşte pielea, are unt de cacao şi de shea. Decoraţiunile sunt realizate din alte tipuri de săpunuri cu miros şi culoare diferite. Acestea sunt săpunuri în adevăratul înţeles al cuvântului, cele care nu doar curăţă, dar fac şi bine pielii”. Are 37 de ani şi doi copii, Tudor şi Rareş. Ei sunt motivul pentru care Laura a intrat în lumea fascinantă a fabricării săpunului. „Iniţial, am vrut să fac săpun de casă, săpun fiert, pentru că rufele copilaşilor nu se spălau aşa cum îmi doream eu decât cu săpun de rufe şi, cum nu găseam tot timpul pe piaţă, m-am gândit că aş putea face şi eu. M-am documentat şi nu am mai ajuns să fac săpun de rufe, ci săpun la rece şi mi-am dat seama că am făcut o pasiune pentru asta. Spunea cineva că, odată ce te-ai apucat de săpunărit, nu te mai laşi”, explică ea. A găsit pe Internet reţeta şi a început să experimenteze – a început cu un preparat simplu: ulei de măsline, de cocos şi de palmier, şi a lucrat până a reuşit să scoată din atelier câteva bucăţi care puteau fi numite cu adevărat săpun. La început, doar cei din „familia restrânsă” au avut curaj să-l folosească: „Noi acasă folosim de aproximativ patru ani aceste săpunuri, de când am început să le fac. De un an le produc la scară mai largă, să zic aşa. Mulţi dintre cei din jur au aşteptat să vadă rezultatele pe pielea noastră şi apoi s-au convins că sunt bune, după ce au văzut că nouă nu ni s-a întâmplat nimic rău. Dimpotrivă. Eu m-am simţit bine de la început, poate şi pentru faptul că ştiu că este făcut de mine, este adaptat nevoilor noastre şi, atâta vreme cât foloseşti ingrediente naturale, pielea chiar simte diferenţa”.
Ingrediente atent alese
Când are de făcut o reţetă nouă, Laura îşi alege ingredientele şi le calculează atent proporţiile pentru că, pentru a se produce corect reacţia de saponificare, este nevoie de anume cantităţi de uleiuri şi sodă. Apoi, se stabileşte gramajul şi se măsoară cantităţile: „E important să le măsurăm cu atenţie, după care uleiul de măsline, palmier şi cocos se pune la încălzit într-un vas. Apoi se combină soda cu apă distilată şi se amestecă bine până se dizolvă, iar pentru această operaţiune se foloseşte un vas pe care îl aşezăm într-o altă oală cu apă. Laura explică de ce e nevoie de două vase: „Reacţia sodei cu apa este o reacţie izotermă, adică se produce cu degajare de căldură şi, din această cauză, trebuie să aşteptăm ca leşia să scadă la o anumită temperatură până ajunge la una similară cu a uleiurilor pentru a se putea face amestecurile. Temperaturile se măsoară în permanenţă: leşia, de exemplu, trece de 50 de grade şi noi aşteptăm o temperatură în jur de 40 de grade”. Până leşia se „răcoreşte”, Laura amestecă bine uleiurile cu un mixer şi mărunţeşte bulgării solizi pentru a nu rămâne în produsul final pungi de grăsime. Este momentul ca tânăra să se mişte rapid şi cu precizie: imediat după ce torni leşia peste uleiuri se produce saponificarea: „Amestecul trebuie să ajungă la o anumită consistenţă, să-l putem turna. E important să fie suficient amestecate ca să nu se mai separe pentru că, până la un punct, cele două amestecuri încă se pot separa. E important de reţinut că tot timpul trebuie turnată soda peste apă, pentru că altfel riscăm să avem un vulcan”.
Săpun de relaxare
Imediat ce leşia este turnată peste uleiuri, formarea pastei devine vizibilă: „Începe reacţia de saponificare şi cu cât amestecăm mai bine cu atât se formează pasta mai repede şi suntem siguri că avem un amestec omogen. Este un proces care continuă şi după turnarea în forme a săpunului, după următoarele 24 de ore, undeva până la două-trei zile, depinde de reţeta de săpun”, ne lămureşte tânăra. Laura adaugă apoi miere în pasta care a ajuns de consistenţa unei budinci: „Pentru că acum lucrez la un săpun special pentru sărbătorile de iarnă, voi pune ulei esenţial de scorţişoară, portocale şi lămâie”. Imediat un buchet de arome se ridică puternic, culoarea pastei se modifică şi prinde ceva din nuanţele scorţişoarei: „Deocamdată, miroase tare, dar aroma, în timp, se estompează. Săpunurile naturale nu-şi strigă mirosul, îl şoptesc”, spune tânăra. După ce amestecul e gata, pasta se toarnă în forme care pot fi micuţe – precum cele de prăjituri, sau lungi, sub forma unei jardiniere: „Am ajuns la consistenţa necesară când suntem siguri că nu se mai separă uleiul de leşie, după care putem să decorăm”, explică tânăra, care aşează cu atenţie deasupra pastei tot felul de forme potrivite sărbătorilor de iarnă: fulgi de zăpadă făcuţi bineînţeles tot din săpun şi „asezonaţi” la rândul lor cu sclipici. „Chiar dacă este natural, trebuie să arate şi bine, trebuie să bucure în aceeaşi măsură şi pielea şi ochiul”, ne asigură ea. La final, o tuşă de sclipici completează tenta de sărbătoare. Steluţele şi fulgii de săpun, fiecare mai micuţi de un centimetru, sunt făcuţi cu ajutorul unor decupatoare speciale: „Ştii cât de mult îmi place? Nu mi-aş fi imaginat că o să iubesc munca asta. Mă relaxează! Şi soţul meu, Cristi, îmi mai spune când sunt nervoasă: „Tu nu ai de făcut nişte săpunuri?”.
Ambalat şi livrat
Odată tăiat din forma mamă, săpunul vine aranjat cu fundiţe, flori de lavandă, ambalat şi apoi livrat: „La 24 de ore după ce l-am turnat, săpunul poate fi scos din formă şi tăiat, e finisat, după care are nevoie de o perioadă de uscare de patru până la şase săptămâni.
Aproape toate „trucurile” le-a învăţat lucrând şi îndreptând ce era greşit pentru că, dacă străinii discută deschis pe site-urile de specialitate despre paşi şi reţete reuşite, la noi, totul este ţinut secret. Laura are şi mici bucăţi de şampon solid decupat după zodii, dar şi mici săpunele turnate în forme care aduc a mici prăjiturele – de fapt, sunt miniaturi de brăduleţi, decoraţi cu steluţe colorate. Apoi, sunt ornamentele de Crăciun, realizate din ceară cu uleiuri esenţiale, pe care Laura le-a gândit ca înlocuitoare de globuri, mai ales pentru cei care au brăduţi artificiali, dar îşi doresc în case mirosul specific de sărbători cu iz de scorţişoară. „Îmi place să încerc reţete noi, experimentez variante noi de săpun, de decoraţiuni şi nicio bucată nu seamănă cu cealaltă şi fiecare poartă în ea o bucăţică din sufletul meu. Mie îmi place să folosesc ingrediente naturale, să lucrez cu uleiuri şi unturi vegetale, dintre care unele sunt chiar certificate bio, la care se adaugă apa distilată şi uleiurile esenţiale pentru aromă. Mai folosesc pulberi de plante sau diverse argile cu care obţin culori diferite”, dezvăluie Laura. Pentru o „şarjă” de săpun la rece, Laura lucrează în atelier puţin peste o oră, dar odată finisate, produsele trebuie lăsate la uscat chiar şi şase săptămâni.
Săpun cu curaj
Laura Onişor a ajuns să facă ce-i place pentru că a avut curaj: era juristă la Termocentrala Mintia când a decis că nu mai vrea să rămână în sistem. A întors spatele unei meserii care o epuiza şi îi fura până şi timpul necesar micuţilor ei. Acum se bucură din plin de familie şi iubeşte ceea ce face în atelier. Majoritatea comenzilor vin pe site-ul sapunnaturalgran.ro, unde afacerea ei este prezentată ca “O companie de familie, înfiinţată în 2006, care produce cosmetice naturale, în special săpunuri, din ingrediente naturale, de cea mai bună calitate. Produsele noastre sunt manufacturate cu grijă, după reţete proprii. Producem în tranşe mici, din ingrediente 100% naturale, săpunuri care îngrijesc şi iubesc pielea, miros grozav şi arată frumos”. De aici se pot cumpăra produsele care au preţuri între 10 şi 15 lei. Laura ştie ce îşi doreşte: “Planuri de viitor am multe: în primul rând, îmi doresc un atelier mai mare şi mi-aş dori să pot oferi chiar şi altora locuri de muncă. Mă gândesc că este important să se dezvolte şi sectorul acesta natural şi, de asemenea, piaţa locală. Deocamdată, de-abia mă descurc cu cererea, mai ales înaintea sărbătorilor când comenzile sunt mai mari, dar trebuie să mă descurc”. O găsiţi în atelier lucrând la oferta de sărbători: săpunuri cu sclipici, cu arome de cedru, scorţişoară, portocale şi chiparos.
http://www.replicahd.ro/?p=22751
Nici un comentariu.